Indienii pregătesc un „remake” al celui mai vizionat serial al momentului

Indienii pregătesc un „remake al celui mai vizionat serial al momentului
Publicat: 28/03/2015, 16:52
Actualizat: 28/03/2015, 22:47

„Rani Mahal” – așa cum se va intitula serialul în versiune indiană – va avea la bază personajele din cărțile scrise de George R.R. Martin și din serialul celebru „Game of Thrones”, potrivit Indian Express, citat de contactmusic.com.

Publicația scrie că actrița Sakshi Tanwar va juca rolul Daenerys Targaryen, care a făcut-o celebră pe Emilia Clarke, în timp ce personajul Lenei Headey – Cersei Lannister – va fi interpretat de Anita Hassanandani, iar cel al actorului Kit Harington – Jon Snow – va prinde viață cu ajutorul lui Parth Samthaan.

Inspirat din seria de romane „Cântec de gheață și foc/ A Song of Ice and Fire”, de George R. R. Martin, serialul original HBO „Urzeala tronurilor” are o acțiune amplasată într-un regat fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice și elementele fantastice vin în completarea acțiunii din „Urzeala tronurilor”.

George R. R. Martin a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată inițial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate și încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi și s-au vândut în peste 15 milioane de exemplare pe plan mondial.

Cel de-al cincilea sezon al serialului „Urzeala tronurilor”, produs de HBO, va avea premiera pe micile ecrane nord-americane pe 12 aprilie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Haos pe Aeroportul Otopeni, din cauza unui protest mascat la TAROM: 10 curse au...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Nicki Minaj și-a anulat concertul în România înainte cu doar trei ore. Ce motive a...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
Rezultate la Bac 2024. Notele de la Bacalaureat au fost publicate pe Edu.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ce avere are Serghei Mizil: Fiul fostului demnitar a dezvăluit adevărul despre proveniența banilor săi...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Tarom a anulat mai multe curse „din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”....
Șansă UNICĂ în viață! Vom vedea cu ochiul liber NAȘTEREA unei STELE
S-a aflat ce a făcut Elena Udrea.Traian Băsescu i-a dat ordin: Ne-a păcălit pe toţi
Carmen de la Sălciua face bani cu nemiluita. Cât cere pentru o cântare
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
VIDEO. Grasu XXL, ipostază rară! Artistul a izbucnit în lacrimi în fața publicului Neversea: "N-am...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Stephen Baldwin, creștinul renăscut al familiei
×